Nu știu câte reprezentante ale sexului frumos dar slab mă citesc, și este și irelevant, pentru că ce urmează să spun este atât de adevărat încât a primit rangul de cutumă.

Femeile nu ar avea voie să conducă! Dar deloc. Nimic. Nici măcar scutere. Iar puținele care pot conduce sunt doar excepția care întărește regula. Și degeaba există argumentul cum că produc mai puține accidente. Sunt și cele care fac depozitele de piese auto din dezmembrări să funcționeze.

Începem cu partea de chestionare auto pe care o femeie le va lua din prima, pentru că este doar teorie și teoria e cea mai importantă. Chiar dacă uită tot în momentul în care a încheiat chestionarul și s-a urcat la volan. Și nu e vina celor de la DRPCIV, deși ar trebui cumva, legal, să se introducă chestionare auto personalizate. Cu întrebări mai feminine, gen – Așa-i că nu vei schimba NICIODATĂ banda fără să semnalizezi? 1) Da, b) Da, clar! c) Da, promit să țin minte. d) Da, și accept să-mi fie înjurate toate neamurile de la maimuță încoace dacă o fac.

Și acum o listă cu ce mă calcă pe nervi când e vorba de femei la volan.

Parcarea pe un singur loc este pentru fraieri. Deși marea majoritate conduc niște mașini de mărimea unei shaorme, o femeie va parca pe cât posibil pe două locuri. Și dacă pe un singur loc din cele două ar fi încăput un vapor mai mic. Oglinzile laterale sunt niște chestii care pot cauza frecarea de alte corpuri din trafic nicidecum un accesoriu folosit să vezi ce ai în spate.

Schimbarea benzilor se face ori cu doi kilometri înainte ori în ultima secundă. Pentru că nu poate estima niciodată cât mai are până la intersecția unde se face dreapta, se încadrează pe banda doi unde va merge cu o viteză care-i permite oricând să vireze unde are nevoie. Preferabil undeva în jurul a 30-40 km/h. Iar în varianta a doua, va semnaliza în ultima secundă, adică exact când a văzut intersecția. Acolo va sta un interval considerabil de timp până cineva o va lăsa să taie una sau două benzi pentru a ajunge unde are nevoie.

Sensurile giratorii sunt un mister și vor rămâne un mister. De sensul giratoriu trebuie să se apropie cu viteză mare, în așa fel încât să nu observe dacă e cineva care rulează în sens, dacă se mai apropie cineva de sens, dacă are o bandă liberă pe care să intre, etc. Ajunsă la sens, va frâna cu botul pe jumătate de bandă, încercând să analizeze situația, loc unde va sta până ce cuiva din sens i se va face milă și o va lăsa să treacă. Momentul intrării în sens trebuie să coincidă cu omorâtul motorului.

Statul la semafor trebuie folosit la maxim și profitat de ultima secundă pentru retușarea machiajului. Chiar și câteva secunde după ce s-a făcut verde într-o intersecție aglomerată. Pentru că oglinda retrovizoare este cel mai șic accesoriu pe care l-au putut gândi designerii de mașini și se folosește exclusiv la admirarea meclei conducătorului auto.

Intersecțiile nesemnalizate sau cu semafoare defecte sunt iadul pentru șoferițe. Când o vezi că a intrat în intersecție nu mai poți ghici încotro o să o ia nici dacă ești campion la șah combinat cu un geniu matematic și un psiholog de renume. Pentru că nu există răspuns la această problemă.

– Viteza mică, neaprecierea distanțelor, confundarea pedalelor, neasigurarea în oglinzi, nesemnalizarea schimbării direcției de mers, 313 manevre pentru a parca pe un loc jumătate sunt alte neajuri cu care te mai lovești în trafic când vine vorba de femei.

În rest, sunt niște șoferițe impecabile.

This site uses cookies. By continuing to use this website, you consent on our use of these cookies. Find out more about this site’s cookies.