Horoscopul Săgetătorului

Zodia Săgetătorului stă sub semnul Morsei, fapt care favorizează boli ca Alkaptonuria (boala urinii negre), Lupusul eritematos sistemic și Fenilcetonuria.

Luna se află într-o disjuncţie clară cu Saturn, fapt care împiedică săgetătorii să consume mâncarea preferată, carnea de morsă. Este recomandat consumul de carne de hamster şi porumbel voiajor.

Saturn în degrigoladă cu planeta Marte sugerează momente propice pentru a vă deschide o afacere de succes. Afaceri favorizate de anotimp sunt cimitirul privat, hotelul de morse și fabrica de dopuri cu sfoară.

Dacă visaţi lupte în ciocolată între două femei cu păr pe spate, sunteţi pe cale de a vă pierde locul de muncă. Soţia nu va aprecia explicaţia oferită. Este recomandată folosirea centurii cu electroșocuri cardiace sau a săpunului cu izotopi de uraniu.

Această perioadă este favorabila dezvoltării de ticuri nervoase. Printre cele mai comune pentru zodia dumneavoastră sunt cele cunoscute ca Ochiul rece, Burta fără piele şi Piciorul mai scurt. Veţi descoperi în curând de la ce îşi trag numele.

Faţa asociată zodiei este Hortensia Papadat Bengescu.

Poza Sagetator