Câinele mâncător de iarbă a primit și un nume pentru a pune capăt tuturor amenințărilor și jignirilor care au urmat după publicarea primului interviu. În acest episod se va numi scurt – Valerică. În continuare dau publicității un interviu îndelung așteptat, adicătelea de ieri.

Io – Bine te-am găsit!

Valerică (a.k.a. Câinele mâncător de iarbă) – Bată-te dracu!!! Iară tu?!?

Io – (satisfăcut) Mda, iară io.

Valerică – Acu ce mai vrei?

Io- Păi să ne zici 2-3 chestii din Irak sau Vietnam sau unde ai fost.

Valerică – În Irak, boule!

Io – Bou ești tu, și nu uita de lovitor!

Valerică – Noah, de ăla mi-e frică…

Io – (rânjind) Știu!

Valerică – Păi s-o luăm cu începutul…pe când Colț Alb cutreiera plaiurile Americii

Io – Ce dracu de legătură are Colț Alb în toată treaba cu Irakul?

Valerică – Ajungem și acolo, să vezi

Io – Nu văd nimic, zii de Irak, până nu-ți aplic una.

Valerică – Ești mârlan…

Io – Știu.

Valerică – Păi în Irak am ajuns din greșeală, și Colț Alb era străbunicul meu.

Io – Lasă-l pe Colț Alb pe mâine…

Valerică – Deci cum spuneam…dintr-o mare greșeală. M-am dus într-o zi până lângă grădina zoologică să-mi iau ceva sarmale. Și pe drum m-au prins ceva lei, m-au tuns și m-au bagat în cușcă în locul lor.

Io – Da ce căutau leii liberi, umblau așa de nebuni să tundă câini?

Valerică – Erau lei mirobolanți sau mutanți sau cum le spune. D-ăia care pot trece printre gratii și intra înapoi după bunul lor plac. Mi-au zis ei ceva cum că sunt amenințați cu deportarea în Africa din cauza măgăriilor pe care le-au făcut prin Zoo și nu voiau să plece, deci le trebuia un înlocuitor

Io – Deci de aia arăți așa…

Valerică – Mdea, de aia.

Io – Și cum ai ajuns în Irak?

Valerică – Păi din greșeală, ți-am zis. M-au pus pe ceva vapor care a încurcat continentele.

Io – Da, logic, se mai întâmplă…

Valerică – Dar tot mie mi se întâmplă (suspine)

Io – Nah, lasă pe mâine, că acuma văd că nu mai ești în stare.