Post Sonisphere (cu întârzierea de rigoare)

Adică după. Mult după. Dar să începem cu înainte.
Un mare avantaj în toată această semi-aventură a fost curajul aproape nebunesc de a lăsa nevasta acasă
note to myself: DO THAT MORE OFTEN!!!
note 2 to myself: compensează afirmaţia de mai sus prin schimbarea statusului pe feisbuci din “aflat relaţie cu” în “căsătorit cu”.

Revenim la avantaj. Niciodată o femeie n-o să fie de acord să-ţi iei cu tine 1 l de pălincă şi 10 beri pe tren, chiar daca-i explici că mai mergi cu un prieten, ceea ce e chiar adevărat în cazul ăsta (şi prietenul cred că a purtat aceeaşi discuţie cu omoloaga nevestei mele). Singura distanţă pe care ar fi de acord o nevastă să iei aşa ceva cu tine, ar fi probabil Madrid sau Copenhaga (pe jos). Niciodată, dar absolut niciodată, nu va înţelege de ce în Cluj te dai jos din tren să mai iei bere iar în Mediaş (cred că era Mediaş) trebuie să-l implore un alt prieten pe controlor să mai stea 1 minut pînă ajungi cu a treia tură de bere.

Drumul încolo a fost spectaculos, ştiam şi încotro am pornit (ceea ce nu e aşa spectaculos, porniţi fiind către cel mai de cacao oraş din ţară) dar ştiind pentru ce facem acest drum, adicătelea pentru a-i vedea pe cei 4 granzi ai muzicii rock – Anthrax, Metallica, Slayer şi Metallica (nu că cineva nu ştia că vor concerta în Bucureşti în 26 iunie, dar totuşi). Spectaculoasă a fost şi atmosfera pe tren, s-a dormit în reprize de jumătate de oră, timp scurs între faza la care cazi lat până la faza la care un prieten/companion/vecin de compartiment îşi aminteşte că erai p-acolo. De băut, s-a băut în modul cel mai paşnic posibil de către nişte oameni scăpaţi din rutină şi care se îndreaptau spre un concert fenomenal. Totul a fost by the book. Şi presărat cu tema din Raining Blood. Non stop. Până la refuz aproape. Pe dracu. Nu este până la refuz la Raining Blood.
note 3 to myself: nu mai bea cu ţiganii bulibaşă, mai ales după ce-i înjuri. Rişti să înceapă să-ţi placă.

Ajunşi în Bucale, am fost recuperaţi cu succes de un băiat foarte fain, prietenul unei tipe foarte faine (Mersi Raduleeee! Iulia – idem!!!) care s-a ocupat de bunul mers al lucrurilor pentru noi. Am băgat o shaormă în Dristor, d-aia demenţială, estimată a fi şters efectul a 7-8 beri din organism. Dacă ajungeţi p-acolo ever, e o chestie ce merită mâncată în Bucale.
Ajungem în final şi la infidel acasă, nu înainte de a face o oprire pentru a lua nişte bere. De trezit a fost puţin mai greu, dar în final ameninţările cu pierdutul concertului au dat roade, am sărit în picioare, am baut cafelele care ne aşteptau la capu patului, am sorbit o bere şi am purces către Romexpo.

Lepădaţi în zona Casei Presei Libere, ne-a fost incredibil de uşor să identificam unde ar putea fi Romexpo. Era înspre unde mergea tot puhoiul de oameni. Accesul a fost uşor, bine organizat, fără controale inutile, gorilele de la BGS spulberând cea mai vagă idee de a lua cu tine lucruri interzise. După control, fuga să luam jetoane, cea mai faină invenţie. Nişte bucăti de plastic pe care primeşti bere. Se evită dat rest, stat la cozi, scormonit buzunare, etc.

În scurt timp după ce ajungem, urcă Anthrax pe scenă. Îşi fac treaba impecabil, sună bine şi pleacă. Fără multe mulţumiri şi pierderi de vreme. Urmează Megadeth. Urcă şi Mustaine pe scenă, cântă ce cântă, fără mari eforturi sau un deosebit interes, dar reuşeşte cumva să agite publicul prin simpla-i prezenţă. Complet normal la urma urmei.

După primii 2 monştri sacri urmează Slayer. Idem şi la fel, electrizează publicul, sună impecabil (după ce reuşeşte să-şi regleze sonorizarea la tobe) şi pleacă.

Restul e legendă. Metallica au sunat atât de bine că nu mă obosesc să descriu sentimentul. Absolut toate piesele au fost cântate de public. Absolut tot ce au făcut pe scenă au dovedit un chef de concert de neegalat. Cred că a reuşit să convertească până şi maneliştii aflaţi la faţa locului “că doară e trendy să meri la roace” (să le iau neamu-n p*%$). Totul a trecut extraordinar de repede, inclusiv momentul în care mi-am pierdut tricoul (da, este posibil, să intri îmbrăcat şi să ieşi invers). Şi cam atât, restul, cum ziceam, a intrat în istorie. Unul dintre cele mai bune concerte ale unor mari muzicieni.
Drumul înapoi a fost un fel de ce simţeau nelegiuiţii cînd treceau Podul Suspinelor, sau ce simţeau gladiatorii când erau trimişi în mine. Probabil. Oricum ceva de genu. Irelevant.

câteva poze aici

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses cookies. By continuing to use this website, you consent on our use of these cookies. Find out more about this site’s cookies.