Io – Ohooooo…Valerică…bine te-am regăsit!

Valerică –  NUUU!!! Iară tu?!?

Io – (cât se poate de satisfăcut) – Acuma ai încurcat-o…

Valerică – Acu ce mai vrei?

Io – Păi de ce loveşti copilul ăla cu bâta de baseball?

Valerică – Nu-l loveam, îi arătam câteva mişcări de auto-apărare.

Io – Băh, e vânăt tot, nu mai poate vorbi şi i se vede un os prin piele.

Valerică – Pai dacă nu se ştie auto-apăra…

Io – Lăsând deocamdată Lovitorul la o parte, cu ce ţi-a greşit?

Valerică – Păi s-o luăm cu începutul…vreau un chopper.

Io – Ce dracu e un chopper, vrei să ciopârţeşti ceva?

Valerică – Motocicletă, boule, nu sfărmător!

Io – (fără cuvinte, îi aplic o lovitură năucitoare cu Lovitorul peste gură, lui Valerică)

Valerică – De ceee?

Io – Bou eşti tu cu mă-ta!

Valerică – Aaaa, de aia… noah bine

Io – Zii în continuare… vroiai un chopper şi baţi un copil care are o bicicletă pentru că…

Valerică – Este un motor fain, l-am tot văzut prin oraş şi-l vreau, să fie al meu.

Io – Păi cumpăra-l!

Valerică – Da io vreau să-l fur..

Io – Fură-l atunci, ce treabă are bietul copil? Uite la el, acuma îi curge sânge şi din unghii.

Valerică – Păi io aşa m-am gândit, să ajung cumva în apropierea motociclistului, undeva la un semafor, şi să fac pe durul ca într-un western, să-i dau una să nu mai aibă tupeu să-mi zică nimic şi să-mi dea motocicleta.

Io – Aşa şi?

Valerică – Păi n-am cum să mă opresc lângă el la semafor şi să-i arunc privirea mea ucigătoare şi după aia să-l lovesc brutal.

Io – De ce?

Valerică – Păi că n-am cum, aşa pe jos, ar deveni suspicios motociclistul şi m-ar lovi preventiv cu casca peste ochi…sau poate are şi el un Lovitor…

Io – Păi du-te cu o maşină şi sfarmă-i piciorul cu portiera, nu merge nici aşa?

Valerică – Nu e un gest eroic, n-o să-mi dea motorul pentru atâta, eventual o bătaie când iese din spital, sau atunci pe loc cu portiera maşinii.

Io – Şi atunci?

Valerică – Păi iau Pegasu de la pruncu ăsta, vin în viteză spre el când aşteaptă la semafor, frânez şi alunec cu roata de la bicicletă sub roata lui, îi blochez orice şansă de scăpare, scot bâta care va fi prinsă la mine pe spate cu o chingă de piele rezistentă, să n-o vadă care cumva când mă apropiu, şi-i dau una drept în cască printr-o mişcare gen Braveheart cu buzduganu când îi ia soldatul ăla calul de dârlogi pe la începutul filmului.

Io – Ai terminat?

Valerică - (răsuflând greu de la fraza foarte lungă ce tocmai a scos-o) Da, atâta…

Io – Du-tie acas! Dar înainte, cere-ţi scuze de la copil…Unde-i copilu?

Valerică - Ce copil?

Câinele mâncător de iarbă a primit și un nume pentru a pune capăt tuturor amenințărilor și jignirilor care au urmat după publicarea primului interviu. În acest episod se va numi scurt – Valerică. În continuare dau publicității un interviu îndelung așteptat, adicătelea de ieri.

Io – Bine te-am găsit!

Valerică (a.k.a. Câinele mâncător de iarbă) – Bată-te dracu!!! Iară tu?!?

Io – (satisfăcut) Mda, iară io.

Valerică – Acu ce mai vrei?

Io- Păi să ne zici 2-3 chestii din Irak sau Vietnam sau unde ai fost.

Valerică – În Irak, boule!

Io – Bou ești tu, și nu uita de lovitor!

Valerică – Noah, de ăla mi-e frică…

Io – (rânjind) Știu!

Valerică – Păi s-o luăm cu începutul…pe când Colț Alb cutreiera plaiurile Americii

Io – Ce dracu de legătură are Colț Alb în toată treaba cu Irakul?

Valerică – Ajungem și acolo, să vezi

Io – Nu văd nimic, zii de Irak, până nu-ți aplic una.

Valerică – Ești mârlan…

Io – Știu.

Valerică – Păi în Irak am ajuns din greșeală, și Colț Alb era străbunicul meu.

Io – Lasă-l pe Colț Alb pe mâine…

Valerică – Deci cum spuneam…dintr-o mare greșeală. M-am dus într-o zi până lângă grădina zoologică să-mi iau ceva sarmale. Și pe drum m-au prins ceva lei, m-au tuns și m-au bagat în cușcă în locul lor.

Io – Da ce căutau leii liberi, umblau așa de nebuni să tundă câini?

Valerică – Erau lei mirobolanți sau mutanți sau cum le spune. D-ăia care pot trece printre gratii și intra înapoi după bunul lor plac. Mi-au zis ei ceva cum că sunt amenințați cu deportarea în Africa din cauza măgăriilor pe care le-au făcut prin Zoo și nu voiau să plece, deci le trebuia un înlocuitor

Io – Deci de aia arăți așa…

Valerică – Mdea, de aia.

Io – Și cum ai ajuns în Irak?

Valerică – Păi din greșeală, ți-am zis. M-au pus pe ceva vapor care a încurcat continentele.

Io – Da, logic, se mai întâmplă…

Valerică – Dar tot mie mi se întâmplă (suspine)

Io – Nah, lasă pe mâine, că acuma văd că nu mai ești în stare.