The sad short story about

Ghenadie! Ești mai prost ca un picior de masă!” Asta auzea bietul Ghenadie din gura bunicului său. De 13 ori pe zi și de 4 ori seara, înainte de culcare. Asemănarea cu un picior de masă nu era deloc întâmplătoare, bunicul lui Ghenadie având un picior de lemn căpătat în urma bătăliei de la Stalingrad. Un șrapnel îi sfârtecase atunci piciorul până la umăr, dar bătrânul se încăpățânase să accepte un transplant parțial de piept de porc și un picior de la masa de operații. Lesne de înțeles că bătrânul nu mai era în stare să facă mai nimic, exceptând un consum câteodată extrem de exagerat de vodkă amestecată cu praf de pușcă. Praful de pușcă amestecat cu vodkă îi dădea bunicului lui Ghenadie un plus de energie și voie bună. Astfel, bătrânul îl mai lua pe Ghenadie deoparte și-i povestea. Atunci, mintea lui Ghenadie plutea departe, spre frontul de la Stalingrad, spre sutele de nemți spintecați de către bunicul său. Înota prin valuri de sânge închegat, se împiedica de membre amputate, zburda printre grămezile de organe împrăștiate și scoatea cuiele din bocancii soldaților morți pentru a le folosi mai târziu.

Ghenadie! Morții tăi de copil! Treci încoace!” Mama lui Ghenadie era de profesie astronom, dar sătucul unde locuiau fiind situat într-o vale întunecata, ea nu a apucat niciodată să profeseze, ajungând astfel să intre într-o depresie groaznică. Mama lui Ghenadie ieșea din depresie de 4 ori pe zi când îl snopea în bătaie pe Ghenadie. Ghenadie îndura ca un stoic, deși durerea provocată de loviturile cu harnașamentul calului înmuiat în vodkă era groaznică. Dar Ghenadie știa că toate acestea se vor sfârși într-o bună zi și el va merge departe de toate acestea. Asta până în ziua în care pe Ghenadie l-a călcat calul pe cap, viața sa sfârșindu-se înainte de a fi început cu adevărat.

You may also like...

4 Responses

  1. Paul says:

    Si cand mai dormea Ghenadie:)))

  2. Trotinetus says:

    Ghenadie nu dormea. Avea o formă rară de boala somnului.

  3. ”Un șrapnel îi sfârtecase atunci piciorul până la umăr” :))

  4. Trotinetus says:

    Trebuie să ai un dram de ghinion să ți se întâmple așa ceva.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses cookies. By continuing to use this website, you consent on our use of these cookies. Find out more about this site’s cookies.