Uite Terra, nu e Terra

Tunul imobiliar al anului 2010 în România s-a transformat ca de obicei într-un ete pula. După ce fantasmagoricii Pro Tv anunţau cu surle şi trâmbiţe cum că se face şi la noi o staţiune all inclusive şi alea alea, acum se desumflă toată bula. Dezvoltatorii liniştesc spiritele excitate: “Oficialul CLH Turism, care a dorit să îşi păstreze anonimatul, susţine că nu îi vine să creadă că aceste proiecte continuă să fie anunţate, pentru că, în următorii ani, nu vor fi demarate lucrări de construcţie, iar cele două hoteluri erau menţionate doar în planul de investiţii de acum câţiva ani”. Partea draguţă e ca Irealitatea teve anunţa dis de dimineaţă, cu lux de amănunte, varianţia preţurilor în zonă, interviuri cu proaspăt îmbogăţiţii care nu vând nimic până nu se face 100-200 euro metrul pătrat dar şi cu cei care au sărit să profite de oferta verii.

Concluzia, ca mai la toate ce se petrec în ultima vreme prin Românica…ŢAPĂ fraiere!