Licuriciul fantomatic – Episodul I

A fost odată un licurici fantomatic. Fantomicismul acestui licurici stătea tocmai în faptul că nu lumina. Și toată licuricimea își batea ceea de el. Că o să moară în beznă, că o să faca niște copii care o să fie muște nu licurici, că mai bine l-ar chema Darth Licuricider, că așa mai departe.

Și într-o bună zi, licuriciul nostru, Markinson îi zicea, se hotărâ să facă ceva în privința asta, a fantomicismului adică. Și ce se gândi el … să se înscrie la un curs de purtat flacăra olimpică. Dar nici asta nu-l ajută prea mult, fiindcă flacăra era mare și el era mic. Îi veni altă idee (Markinson nu era prost, ba chiar dimpotrivă), să se facă șofer de tir. Ideea asta o abandonă foarte repede. Nu putea să se ducă la chefuri tot cu tirul sa facă lumină, de aia.

Ideea supremă îi veni într-o zi pe când se uita la Licuriciovery TV®. Și la Licuriciovery TV® mergea o emisune despre tot felul de invenții năstrușnice. Astfel Markinson își fabrică un distrai luminic. Ce înseamnă distraiul luminic … un costum asemănător celor din Dune dar cu un bec pe cap. Reciclează toată umiditatea din corp, în jurul gâtului formându-se o cascadă care se varsă la rândul ei într-un lăcușor de acumulare la baza stomacului, dotat și el (lăcușorul, nu stomacul) cu un baraj în miniatură cu o hidrocentrală mică mică, care generează curent electric suficient cât să mențină un bec aprins fără nici un efort. Problem solved!