Întâmplări cu bugetari

Dacă tot e la modă subiectul şi jucatul în picioare a bieţilor bugetari, hai ca dau şi io una. Unii îi acuză, alţii le plâng de milă, alţii le plâng pe umăr. Unii au poveştile lor de bine, de corazon, ceilalţi de rău. Linie de mijloc, din părţi. Nu este aşa ceva. Io unu nu pot înjura clasa bugetarilor, că am 2 în familie, dar pot cere o părere.

Te duci la un oficiu poştal să scoţi o scrisorică recomandată, dai numărul avizului, te caută, te găseşte acolo, scris la oameni de tre să primească ceva. Acu intervine o mică problemă, bujetara ridică ochii de prin cutii şi catastife şi alte căcaturi ce mai avea ea pe acolo şi zice foarte calm că nu găseşte scrisoarea. Da’ ţin să spun că o spune cu un calm d-ăla dezarmant şi nonşalant şi miserupist şi cum mama ei vrei să-i zici. N-o găseşte. Şi se uită cu o privire bovină, d-aia de te întreabă de ce s-a rupt oiştea, că nu-i din vina ei şi amu ce-a face. M-am imaginat că sar peste tejghea în gâtul ei, o trântesc la podea, o calc pe gât, îi dau cu un monitor peste genunchi toate în timp ce ea încearcă disperată să scoată scrisoarea dintr-o cutie. Na bine, nu fu exact aşa. După ce m-am dezmeticit şi eu din căutătura ce-o tocmai aruncase spre mine, i-am spus cu un calm demn de invidiat că e foarte simplu ce are de făcut în continuare, s-o mai caute odată. Şi culmea, mi-a dat dreptate, şi a căutat-o din nou şi a dracului culme, a şi găsit-o. Să nu-ţi vină să le rupi capu’ la oamenii aştia şi să le bagi diverse treburi p-acolo, să nu?