Probleme, Gogule, probleme?

Mare tevatură zilele acestea pe cazul bizonilor de la Club Heaven Timişoara. Mă refer la cazul bizonilor căci se pare că întotdeauna e mult mai uşor de atacat şi distrus ceva decât de construit. Dacă întrebaţi 10 persoane, despre care ştiţi că sunt la curent cu tot cazul, cum o cheamă pe fata care a fost discriminată bag mâna în foc (până la gât) că mai mult de 1-2 din ei habar n-au şi nici nu-i interesează şi nici nu ar trebui. Dar clubul trebuie discreditat şi închis şi dârâmat şi patronul omorât cu pietre pentru că este fost miliţian. Şi scuipat după aceea. Şi toţi oamenii care merg la ştrand acolo să fie înfieraţi. Pentru că au puţa mică.

Da, corect, trebuie dat un exemplu, ar trebui să se sesizeze N instituţii şi organizaţii cu această ocazie (exceptând evident salvatorii lui Lăbuş şi Grivei că ei are sufleţel doar pentru căţeluşi). Dacă era an electoral, cazul Laviniei ar fi ajuns pe posturile naţionale în mai puţin de 24 de ore, s-ar fi înfiinţat 7 comisii şi s-ar fi dat 7 ordonanţe de urgenţă. S-ar fi pus rampe pentru cărucioare şi unde nu trebuie.

Acum însă, cu tot scandalul din blogosferă, feisbuci, presă locală şi alte medii mai mult sau mai puţin eficace, cazul va fi muşamalizat şi uitat în mai puţin de 2 săptămâni iar clubul va continua să funcţioneze în aceleaşi condiţii şi cu aceeaşi mentalitate.

Pentru că aşa suntem noi, românii. Apare o sămânţă de scandal suntem acolo să punem apă pe ea să se facă mare şi grasă să ne putem îmbuiba din ea. Apare un caz ca al Laviniei sărim ca arşi să o apărăm şi să stigmatizăm autorii. Ieşim dă pă net şi ne parcăm pe locurile rezervate handicapaţilor, mergem la coafor şi ne râdem de rampa cu un unghi de 45 de grade de la intrare. Mergem la McDonalds şi intrăm la baia specială, pentru că, nu-i aşa, acolo sunt bare d-alea faine de care să ne ţinem. And so fucking on…