Gugu Luță

Gugu Luță este originar dintr-un sat de lângă Iași și este un personaj cât se poate de real.

Acestea sunt singurele date care se cunosc despre Gugu Luță.

Gugu Luță zis și Paler sau Coelho e singurul din sat care stăpânește arta scrisului și a cititului.

La Gugu Luță vin toți sătenii să-i ajute să-și semneze declarația de avere.

Gugu Luță știe face X-uri ca nimeni altul și poate pune punctul pe I de câte ori e nevoie.

Gugu Luță a văzut Masca lui Zorro la televizorul din autogara din Iași și de atunci e idolul satelor din jur.

În zilele în care e treaz, Gugu Luță poate juca X-O.

Gugu Luță poate prezice vremea cu o zi întârziere.

Gugu Luță a declarat pentru Mediafax că fiul său, Mătă Luță, este fiul său.

Gugu Luță merge la biserică doar lunea, că e gratis.

Gugu Luță poate convinge o găină că nu e oul ei.

Gugu Luță poate ghici în paharul cu rom.

Gugu Luță poate face să stea sticlă pe sticlă fără să vină sfârșitul lumii.