Românul, acest animal muncitor

De câteva zile se tot face un acoperiş la blocul de vsv de mine. Ocazie cu care am apucat şi eu să văd cam care e ritmul unei lucrări de genul, cu ce scule se lucrează, etc, etc. Băi deci ţi se ridică părul pe cap când vezi în ce condiţii lucrează o echipă din asta de “meseriaşi”.

Step 1 – au coborât ţiglele vechi cu un motoraş şi un scripete de care era agăţată o bucată de tabla pe post de platformă. S-a mai rupt cablul, a mai căzut platforma plină de ţigle de la etajul 4, whatever. Au mai aruncat nişte saci de moloz, tot de pe acoperiş, probabil de lene să-i stivuiască pe placa respectivă.

Step 2 – au urcat ţiglele noi pe bloc cu ajutorul aceleaşi platforme. Aproape 3 zile. 3 zile! Atâta le-a luat să urce 3 paleţi de ţiglă sus pe bloc cu ajutorul scripetelui şi al platformei de 1 metru pătrat. Plm, le duceau mai repede pe scări, bucată cu bucată.

Step 3 – au acoperit blocul. Fără să schimbe lemnăraiul putred, fără să termine de vopsit complet lemnăraiul din exteriorul construcţiei, etc, etc.

Toate astea în nişte condiţii de lucru de maximă siguranţă şi respectând normele de lucru la înălţime ca la carte. Să se remarce hamul pe care-l poartă pentru a nu pica dracului de la etajul 4. Să se remarce casca de protecţie pe care o poartă pe cap. De bocanci de lucru şi mănuşi, nu mai zic. Protecţia muncii FTW!