Iubiţi şi câinii vagabonzi
…chiar dacă ocazional mai omoară câte un om sau schilodesc câte un copil pe vecie. Sunt destui oameni, şi aşa e suprapopulata Terra în curând. Au sufleţelul lor şi trebuie protejaţi. În cazul femeii atacate si omorâte de o haită de câini s-a descoperit faptul că:
1) Urmele de sânge indică faptul că a fost omorâtă doar de numiţii Grivei şi Azorel şi acoliţii lor, câini despre care se ştia că sunt deosebit de agresivi. Urmele de ADN de la locul faptei şi mărturiile celor 2 ciori care au asistat la tragicul eveniment confirmă supoziţiile lansate de asociaţia Iubiţi Maidanezii Ucigaşi. Câinii au un stăpân care este responsabil de această întâmplare. Să se ancheteze stăpânul.
2) Femeia a consumat băuturi alcoolice în acea zi fatidică, fapt care întăreşte bănuiala că vina îi aparţine în totalitate, greierii prezenţi la faţa locului întărind supoziţiile asociaţiei cu privire la faptul că femeia i-ar fi înjurat de mamă pe numiţii Grivei şi Azorel, fapt care a degenerat într-o încăierare în toată regula.
3) Femeia nu a luat în acea zi croissantul şi muşchiuleţul de porc destinate mituirii numiţilor Grivei şi Azorel, încălcând astfel flagrant înţelegerea prin care se stabilea că nici un om nu are voie pe teritoriul din sat controlat de haita lor.
4) Vecinii răposatei au declarat sub protecţia anonimatului absolut că nu există nici un câine vagabond în tot judeţul şi că şi-a meritat din plin pedeapsa, femeia fiind cunoscută ca o efervescentă militantă pentru înlăturarea zonelor NHA (No Human Acces) controlate de bandele conduse de Grivei şi Azorel.
5) Fiul beţivancei a declarat pentru asociaţia Iubiţi Maidanezii Ucigaşi că nu este prima dată când mama sa a suferit un atac fatal, fiind atacată fatal de cca 8 ori până acum. Motivul pentru care nu a sesizat autorităţile este lesne de înţeles, haita fiind capabilă să-i revoce dreptul de a folosi drumurile principale, fiind nevoit să se deplaseze doar prin intermediul copacilor, lianelor şi sforilor.
6) DR. DAN MANU, Seful Serviciului de Medicina Legala Arges ne-a spus concluziile sale dupa efectuarea necropsiei: moartea a survenit in urma unui soc hemoragic. Victima avea multiple intepaturi la ambele picioare in zona gambelor, leziuni provocate probabil de mai multi ciini. Socul hemoragic care a produs decesul s-a instalat in zeci de minute dupa producerea leziunilor. In acest timp victima ar fi putut anunta 112.
No comment.
Nici final sau concluzie nu merită mizeria asta.