Mirel si chiftelele

Mirel intinse mana dupa halatul ce se balanganea alene pe sarma de rufe din balcon. La fiecare adiere a vantului, halatul plutea cateva secunde in gol, la o inaltime de aproximativ 155 de metri. Mirel locuia la etajul 44 al unui bloc construit special pentru veteranii Razboiului de 30 de ani. Razboiul se terminase demult dar Mirel era in continuare veteran si beneficia de o chirie modica si o portie de fasole cu chiftele in fiecare zi. Mirel manca fasolea separat iar chiftelele le tinea pe post de energizant, cafeaua fiind interzisa cu desavarsire. Dupa ce constata cu stupoare ca nu poate lua halatul cu o singura mana, Mirel injura printre dinti si il smulse cu ambele maini. Nu mai era tanar, razboiul il consumase atat fizic cat si psihic. Se imbraca alene, cu injuraturi infundate despre cristosi si dumnezei la fiecare nasture lipsa.

Pentru unii ziua era pe sfarsite, se puteau intoarce la familii sau se puteau indrepta spre cluburile de noapte din centrul orasului. Pentru Mirel, “ziua” de lucru abia incepea. Deschise criogiderul si scormoni dupa punga de chiftele. Punga era acolo dar chiftelele lipseau cu desavarsire. Injura din nou printre dinti timp in care isi aminti ca era joi. Joi primeau chiftele de la cazarma. Si cum nu mai primise de joia trecuta, era cat se poate de clar de ce punga era goala. Era timpul pentru o schimbare radicala.

Va urma…