Perpetuum logicum
DRAFT din septembrie 2011
Îmi place șahul. De mic mi-a plăcut. Mi se pare fascinant ca doi oameni să stea ore în șir pe scaun, gânditori, și să mute niște figurine de colo colo. Mai mult decât asta mi se pare fascinant cum șahul îți dezvoltă tot felul de aptitudini. Pe lângă stăpânirea statului pe scaun corect, fără de care toți jucătorii de șah ar fi niște obezi anchilozați, șahul dezvoltă logica, perspicacitatea și gândirea în general. Plus abilitatea de a rosti un ȘAH MAT! Rar auzi un ȘAH MAT! rostit așa cum trebuie. Mare parte îl folosesc ca un fel de – Dragă, mai dă-mi te rog hârtie de budă că s-a terminat rola.
…
Primul pas spre a deveni un jucător de șah este achiziționarea unei table de șah corespunzătoare și a unor piese corespunzătoare. Niciun mare jucător de șah nu a devenit mare practicând șahul pe o bluză în carouri sau folosind bujii în loc de piese.
…
Cele mai bune piese de șah sunt din fildeș. Evident că sunt și scumpe. Fapt pentru care am pus cap la cap o modalitate de a le obține mai ieftin decât. Da, decât. De aici începe logica.
Tu bi continiud…