Valerică se face biker

L-am prins pe Valerică ieri pe stradă pe când bătea un copil mic şi-i fura bicicleta. Evident, l-am luat la rost…

Io – Ohooooo…Valerică…bine te-am regăsit!

Valerică –  NUUU!!! Iară tu?!?

Io – (cât se poate de satisfăcut) – Acuma ai încurcat-o…

Valerică – Acu ce mai vrei?

Io – Păi de ce loveşti copilul ăla cu bâta de baseball?

Valerică – Nu-l loveam, îi arătam câteva mişcări de auto-apărare.

Io – Băh, e vânăt tot, nu mai poate vorbi şi i se vede un os prin piele.

Valerică – Pai dacă nu se ştie auto-apăra…

Io – Lăsând deocamdată Lovitorul la o parte, cu ce ţi-a greşit?

Valerică – Păi s-o luăm cu începutul…vreau un chopper.

Io – Ce dracu e un chopper, vrei să ciopârţeşti ceva?

Valerică – Motocicletă, boule, nu sfărmător!

Io – (fără cuvinte, îi aplic o lovitură năucitoare cu Lovitorul peste gură, lui Valerică)

Valerică – De ceee?

Io – Bou eşti tu cu mă-ta!

Valerică – Aaaa, de aia… noah bine

Io – Zii în continuare… vroiai un chopper şi baţi un copil care are o bicicletă pentru că…

Valerică – Este un motor fain, l-am tot văzut prin oraş şi-l vreau, să fie al meu.

Io – Păi cumpăra-l!

Valerică – Da io vreau să-l fur..

Io – Fură-l atunci, ce treabă are bietul copil? Uite la el, acuma îi curge sânge şi din unghii.

Valerică – Păi io aşa m-am gândit, să ajung cumva în apropierea motociclistului, undeva la un semafor, şi să fac pe durul ca într-un western, să-i dau una să nu mai aibă tupeu să-mi zică nimic şi să-mi dea motocicleta.

Io – Aşa şi?

Valerică – Păi n-am cum să mă opresc lângă el la semafor şi să-i arunc privirea mea ucigătoare şi după aia să-l lovesc brutal.

Io – De ce?

Valerică – Păi că n-am cum, aşa pe jos, ar deveni suspicios motociclistul şi m-ar lovi preventiv cu casca peste ochi…sau poate are şi el un Lovitor…

Io – Păi du-te cu o maşină şi sfarmă-i piciorul cu portiera, nu merge nici aşa?

Valerică – Nu e un gest eroic, n-o să-mi dea motorul pentru atâta, eventual o bătaie când iese din spital, sau atunci pe loc cu portiera maşinii.

Io – Şi atunci?

Valerică – Păi iau Pegasu de la pruncu ăsta, vin în viteză spre el când aşteaptă la semafor, frânez şi alunec cu roata de la bicicletă sub roata lui, îi blochez orice şansă de scăpare, scot bâta care va fi prinsă la mine pe spate cu o chingă de piele rezistentă, să n-o vadă care cumva când mă apropiu, şi-i dau una drept în cască printr-o mişcare gen Braveheart cu buzduganu când îi ia soldatul ăla calul de dârlogi pe la începutul filmului.

Io – Ai terminat?

Valerică – (răsuflând greu de la fraza foarte lungă ce tocmai a scos-o) Da, atâta…

Io – Du-tie acas! Dar înainte, cere-ţi scuze de la copil…Unde-i copilu?

Valerică – Ce copil?